un omagiu modernismului

•august 22, 2009 • Scrieti un comentariu

Steve McCaffery
A Few Donuts From an Hommagiste or: Bad Modernism

Pizza the cage next Torre Ugalino
meaning ghosts know a double-plot.
Terza, vespa, terza Dantescan
[insert a phrase in Geek]
& my highest compliments
to Mrs. Sea Yelp’s vast whisper.
And Chung Lang brought it beer from the keg
[insert Chinese ideogram then a passage in Italian]
through lilacs and prufrocks
high bramble the stagger

[insert Chinese ideogram]

And Lang Po thought this is dissonance
[insert a phrase in Greek]
and ordered dysjunction
[insert Chinese ideogram]

which is ole Joe Stalin’s way as a linguist
[insert a passage in Russian]
as when in Ravenna
[insert a passage in Italian]
they marked stones in a unison.

Hast ‘ou topic to try ye?
Slant mind to thy gibbet?
Hast ‘ou cradle-wind snatched
to saddle up anti-sound?

[Insert long phrase in Norwegian]

air powered barbarous

pewter.

[Insert very large Chinese ideogram]

And Kung Fu spoke and saw the limp Cuban
from McFingal’s
[insert phrase in Gaelic]
which is [insert phrase in Spanish]
high five his false teeth
for [insert a passage in Italian]
for [insert a passage in Latin] meaning
[insert a passage in Greek] to papa Hesiod
which means that the Musso’s crime lab’s under water again
yielding to the [insert passage in French].

And Kung said to Hu Flung Dung “it does not cohere”
[insert a word in Greek followed by corresponding word in Latin]
then “never fall in love with your theories,
just go find that missing head.”
And Jefferson thought it all through at Flaming Wash:
“don’t be admonitory, kiss it up the arse
as that bastard Churrrc…heeell told you to”
but Ben Musso still resolves [insert phrase in Italian]
to put his bank in order
meaning at 1.3 per “fu**ing” annum we could all be meeelionaires
too dee cosmic debree.

Aetatis above alla breve
And yet Eddington admits there’s a “little too much
albumin in the aldrian alembics, makes the Aldine
aleatory spin off its axis, causing ….
[insert a passage in Anglo Saxon]

And Ole Possum informs he’ll do his laundry next Friday
at Mrs. Faber’s swa-ray
causing E.P. to unterrrogate “when will I be paid
for those wartime speechuz and in which currency
lire or denarius?”
But Marcel Duchamp insists we keep it naked
coz litritcher is nudes that stay nudes.

II

Hang it all, John Ashbery,
there can be but the one “Flow-Chart.”
But Flow-Chart, and my Flow-Chart?
Ask Camoens:
[insert a passage in Portuguese].

“Twang!” “Positron!”
“Terpsichore!”

Pink flowers in power-point,
cool breeze from Sienna touching
cobwebs and fingerling.

But Dr. Dingbat opines
it could all be arranged “throo zee Maarsh – all Plan
for those starving chinks in H K.”
And A. L. P. agrees
the P.M. and H. C. E. don’t consummate
a sewer rat’s fortune

[insert a passage in Latin, followed by a passage in Japanese]

Concrete on wedding-plans.
No-show in Norwegian.

[insert passage in runic] which is to say
[insert a passage in Phoenician]

All this, while that s. o. b. Lord Alf**d D**gl*s
thinks it’s fun to be b*m f*ckd by O. W.

Oh [insert Greek letters for ARMOR]!!
Oh [insert Greek word for sodomy] !

Burnt cinders by faggots,
but Francesco Lionetti made it by hand
passing the fast train on his pogo stick.

•iunie 12, 2009 • 1 comentariu

tarkovskiFireste, nu am stat trei ore sa revad Solaris. Poate Andrei Rubliov as revedea sau Copilaria mais altele ma indoiesc (desi, uite, nu am vazut nicicand Nostalgia). Insa nu am inteles pasiunea pentru Tarkovski si nici nu o inteleg decat partial. Iar intr-o discutie nu poti decat sa reactionezi pozitiv la dragostea de Tarkovski. Asa trebuie. Poa’ sa nu-ti placa vreaun altul  insa Tarkovski, daca nu-ti place ,e urat.

 Mie nu-mi plac ideile la Tarkovski. Si faptul ca se discuta mult. Mi se pare ca se discuta prost: Calauza e increbil de urat din cauza asta. Are si multe concluzii.  Sau discutiile despre arta din Andrei Rubliov care sunt atat de plictisitoare!!! Niciodata eu nu mi-am dat seama daca Tarkovski nu a inteles ca discutiile acelea sunt foarte caraghioase. Bine, nu e vorba atat de idei, ca e bine sa ai idei dar nu idei ca alea.  Nu stiu cum sa spun insa e rau. Insa nu era vorba de asta.  Cred ca partea cea mai proasta e ca aceste lucruri sunt foarte artistice si e bine sa discuti despre ele, sau profunde, vaste ca stepa rusa si asa mai departe.

Asa o fi? Ei! Ca sa fac o comparatie draga tie, Ioana, si care nu are legatura cu Invierea, insa si in Razboi si …,sunt multe idei insa acolo se intra intr-un nivel al discursivului, eseistic si anonim, si plin de patos nu ( sa-i spunem retorica stiintificoida inspaimantatoare si de aceea foarte artistica?)? Nu cred ca tie ti-am zis de asta, desi erai acolo, dupa Bac, cand citeam eu Invierea . Si, in final, chiar functioneaza ideea ( dar e tot atat de adevarat ca in Invierea nu functioneaza sau poate nu intelegeam eu atunci?).  Si asta ar explica de ce e frumos capitolul de final ca si seara de bal a Nataliei ( nu sunt diferente mari).

Insa la Tarkovski retorica patetica asta e mult prea poetizata si artistica. Si el nu e suparat, e un artist suparat, ceea ce scoate tot farmecul. Adica scena de final din Rubliov e cam groaznica si pretentioasa: apoteoza artei facuta nu atat prin filmarea icoanei ci prin accentul pus tocmai pe actul filmarii, ca-ntr-un soi de punere in abis continua pentru ca nu cred ca spectatorul se umple de credinta sau de credinta in arta ci e atent la plictiseala filmarii care acentueaza filmarea si care accentueaza ideea filmului adica credinta in arta. Eu prima oara am avut impresia ca filmand asa intentia e urmatoarea: sa recreeze prin imaginile din icoana scene biblice si am ramas entuziasmat. Insa nu e asa: scenele din icoana filmate nu au coeziune interna: ceea ce fimeaza nu e povestea in interiorul obiectului filmat, care e pictat de un altul. Or credinciosul nu se uita la icoane decat pentru a vedea povestea iar  filmul nu e filmul credinciosului, in ciuda vagului misticism al regizorului. Credinciosul vede povesti, iar regizorul nu e credincios pentru ca nu vede povesti. Si daca ar vedea ar fi fost, ma gandesc eu, asa bine: in interiorul artei (icoanei) e povestea si credinta, in interiorul gestului artistic (crearea icoanei) e povestea pe care o desenezi, iar povestea si credinta nu pot fi nepovestite. Iar gestul s-ar ascunde in spatele incantarii si copilariei povestii (vai, vai revin la ideea cu povestasul; ma tampesc insa sa spunem ca e vorba de credinta ca mosul cu barba alba al lui Steinhardt). Ca si cum nu ar mai fii vorba de arta pentru ca nu e vorba de asta in fond iar “textualismul” si subtilitatea asta arida sunt mult prea high-brow.  Iar toata faza cu arta s-ar fi pierdut, ar fi disparut si disparitia asta ar fi fost interesanta pentru ca probabil asta e si ideea ei: sa dispara( da, da si sa ramanem noi doi, nu?). Insa asa nu e, ci adica e mult prea egoist si prea snob, pentru cei indragostiti de gesturi auto-reflexive gratuite si narciste.  Si totul subintins de discutiile acelea( nu discutiile sunt de vina, ci faptul ca filmul se invarte in jurul lor; nimic din frumusetea discutiilor din Au bout de souffle cand stateam noi in parcul acela imens si ne uitam cu Adriana, cu suflarea taiata la cat frumos poate vorbi Belmondo cu Jean Seberg). Si nu e vorba numai de narcisismul inerent ci de plictiseala si de: adica, ca sa fiu badaran, sa te uiti 5 minute ca bou’ la o icoana doar pentru a vedea apoteoza narcisista a unei arte … e plictisitor rau.  De tot.

Asta pentru ca lumea tine sa vorbeasca la o cafea(!!!! auzi si tu!) despre Tarkovski si pentru ca trebuie sa zic si eu ceva, nu? Macar post-factum, macar dupa cafea. E incredibil cate cuvinte folosesc ca sa insailez ceva care, acum cel putin, nici macar nu ma intereseaza. Si nici macar nu am spus de ce imi place, totusi, Tarkovski ca sa nu mai spun ca nu am spus bine ce nu-mi place la Tarkovski.

my favorite things

•martie 19, 2009 • Scrieti un comentariu

asta pentru a vedea de ce ne place noua the sound of music continuă să citeşti ‘my favorite things’

parchman farm

•martie 11, 2009 • 2 Comentarii

tre’ sa spun ca ultima poezie a lu’ andrei e cam urata. trebuie schimbate multe. nu i-am zis in fata insa banuiesc ca o sa citeasca chestia asta. ioana zise la fel ca mine ceea ce nu e de mirare, avand in vedere proasta reputatie pe care o au pentru ea astfel de poezii. asa ca macar sa fie o chestie frumoasa astazi,  deci bukka white:

si  bukka white:

Doi gentlemeni din Sud (nopţi sălbatice şi drumuri noi)

•martie 8, 2009 • Scrieti un comentariu

 

preotului Gary Davis 

 

Prietene, îţi mai aduci aminte de Mihai?

Cum vă plimbaţi, voi,  prin Cişmigiu,  eraţi

Atât de buni prieteni, nu viu era umbletul vostru prin parcul

Aerat, înnoptat, ci liniştit şi leneş; voi aveaţi timp să vedeţi atâtea.

 

Vă-nconjuram cu drag, agăţat de voi ca de nişte prieteni

Eu doar o atmosferă între 

Voi eu

Cel ridicat în sus ca un caer de lână

Întins pe jos eu

Un frumos covor persan gros căci      

            zgomot nu trebuie să facă paşii voştri

Şi vă pregăteam venitul în ţară, după cum vezi. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

•februarie 24, 2009 • Scrieti un comentariu

” Nu e greu să-ţi pierzi minţile în felul ăsta” se gândi el.

Fiind mici ne strângeam repede

•februarie 22, 2009 • Scrieti un comentariu

Fiind mici ne strângeam repede

vreo patruzeci, cincizeci ne întâlneam când deja se înnoptase şi  era iarnă

şişişişişi 

Fugeam!

 

îţi spun asta pentru că era foarte simplu şi foarte plăcut

aşa că o turmă de copii credeai curgând de la parc spre Brătianu,

şi de acolo tot pe bulevard mâini lângă coaste

oarecum înnebuniţi deja de beznă şi toţi măriţi

pe lângă toţi şi-amestecaţi

cu toţii roşii şi

doar să fugim ajungeam la

piaţetă ne îndreptam hotărâţi,

toţi, patruzeci, cincizeci spre Victoriei           de unde

          până la Herăstrău nu mai e

          decât

          un pas

după cum ştii

 

iar în parc. ca într-un câmp năduşiţi,

neprivindu-ne o turmă de oameni mici

ţipând apoi

direct pe străzi nedesluşit

toţi, patruzeci, cincizeci, amestecaţi oameni pe lângă noi

departe fericiţi ţinteam         până pe Daciei de unde nu credeam să ne oprim

neobosiţi decât  din nou

În Parcul Ioanid                 ajungem               morţi      

Dacă-ţi vine să crezi! 

 

                       

 

 

 

 

A une passante

•februarie 20, 2009 • Scrieti un comentariu

Nu neaparat pentru inceputul clasic al bogului ce fascinează clasicismul, in ideea ca oricum acest blog începe intr-un jurnal de hi5 care are foarte multe probleme tehnice ceea ce înseamnă că începutul este din start închis în hi5-ul mai sus menţionat. Însă ceea ce are hi5 şi un blog adevărat nu va avea niciodată este o frivolitate pe care e greu să o găseşti altunde.   Dar e folositor să ai un blog.